Postări

LANSARE DE CARTE: "ODATĂ TREBUIE SPUS" - LEVENTE CSENDER

Imagine

CORNELIU VLAD - CRIMEEA SCHIMBĂ LUMEA

Imagine

CIPRIAN MĂCEȘARU - NUMELE MEU ESTE BRYAN RUIZ

Imagine
Doru Căstăian despre "Numele meu este Bryan Ruiz" în "Viața liberă" "Poezia lui C.M. izbeşte şi seduce prin felul în care extrage substanţă poetică dintr-un soi de stoarcere atroce a realului, dintr-o abordare, fermă şi exasperată totodată, a tot ceea ce există. Întocmai ca lupul de mare al lui Ungaretti, poetul stă în mijlocul lucrurilor lipsit de iluzii, fără vreo proiecţie spre viitor, pentru că “viitorul e un obicei prost/de care nu putem scăpa/lucrează în noi ca un drog,/se joacă întruna cu minţile noastre”(Prolog). Lipsa de iluzii nu este însă apatie. De fapt, psihicul pe care îl simţim respirând în spatele poemelor lui C.M. este complex într-un mod monstruos, fără a fi prin asta mai puţin credibil. Modelat de experienţe poetice pe care abia le pot ghici (Berrymore? Ginsberg? Plath?), scrisul poetic al lui C.M. nu ne menajează. Aduce mai degrabă cu un ritual laic într-o biserică de carne (burdihanul de crocodil care este viaţa, d...

CONSONANȚE ISTORICE ROMÂNO-RUSE. Centenarul vizitei Împăratului Nicolae al II-lea la Constanța

Imagine
Texte de Oxana I. MOROZAN (Director al Arhivei Centrale de Stat de documente fotofonocinematografice din Sankt-Petersburg) și Ion BULEI (prof. univ. dr.); Albumul este bilingv (român-rus) și bogat ilustrat. contact: edituranextpage@gmail.com

DAN STANCA - MARE AMARĂ

Imagine
Constantin PIȘTEA: "În principiu, e vorba de un joc în doi. Un el se destăinuie, se plânge şi caută o salvare. Desface toate firele unei relaţii eşuate, încercând să-şi explice motivele derapajului. Postând „amară” chiar în titlu, e clar că povestea e tristă, însă, aici e aici, pentru cei care l-au mai citit pe Dan Stanca, aş zice nu doar că „Mare amară” e mai bine scris faţă de „Craii şi morţii” şi de „Boala şi visul” (despre care s-a vorbit ca fiind nominalizate la diverse premii în ultimii ani), dar şi faţă de orice alt roman pe care i l-am citit (inclusiv uriaşul „Jurnal al aşteptării” publicat anul trecut la Tipo Moldova), cartea asta este altceva. Mai concentrată, mai legată, pare mai corp faţă de orice alt roman scris de Dan Stanca (şi a trecut de 20)." (23 februarie 2015, https://constantinpistea.wordpress.com/2015/02/23/mare-amara-dan-stanca/ ).  "Mare amară" este o proză paradoxală: contondentă și poetică, scandaloasă și tandră, ...

VERA PAVLOVA - LINIA DE RUPTURĂ

Imagine
Traducere, note și prefață de Leo Butnaru FRAGMENTE DIN CARTE: * * * o mulţime de cuţite dar din ele taie numai unul o mulţime de pixuri dar scrie numai unul o mulţime de bărbaţi dar te iubesc doar pe tine în fine poate ascuţi şi tu cuţitele astea ______________ "Da" Deşi ştiu că nu există moarte încă nu ştiu cum să-i anunţ despre asta pe cei morţi. DESPRE CARTE: T.S. KHASIS: "încercați și voi, o să vă placă linia de ruptură la nebunie" (bookaholic.ro, 28.01.2016). ( http://www.bookaholic.ro/textele-unui-cititor-despre-poeziile-unor-autori-linia-de-ruptura-vera-pavlova.html ) GABRIEL NEDELEA: " Există la această poetă o anatomie esenţializată de puterea ei de a se transcende prin muzică, prin laptele matern, prin zonele erogene sau prin acea simbioză dintre trup şi suflet care produce schimburi şi schimbări prinse pe vârfurile unui limbaj care nu-şi ocoleşte zonele marginale. Fiziologia aceste...